placa PCI ExpreSS cumparata din Polus
bagat in cutia aia de-i zice server
server zice ca vrea ….
dat curent
server zice ca nu-i place placa, insert a coin
oferit stick usb 4 gb
server zice ca vrea afara
conectat la sistemul de alarma
server zice ca lumea e rea
oferit acadele…
server vrea sa joaca dota,
instalat wow
server zice ca il gadila ceva si ca placa il face sa rada
trimis la mama lu` pery sa afle ce o zis
server povestit cu pery
acum server devenit emo, pus intr-un colt si plange
eu aprins o tigara si`l bag in masa

e doar un 2008 server, foarte emo…

server zice ca nuii place tastatura
schimbat sobolan
server zice ca il dor ochi de la monitor
instalat UPS`ul
server zice login failed
cautat barosu

ahh.. wait, what?

se cauta voluntari pentru TIFF, detaliile le gasiti mai jos

Salut!

Banuiesc ca deja stii de Festivalul International de Film Transilvania (aka TIFF), iar daca nu ar fi timpul sa afli: www.tiff.ro

Cea mai tare echipa de voluntari,
Din cel mai mare festival de film din Romania,
Castigatoarea titlului “Grupul de voluntari al anului 2007″,

te vrea si PE TINE in randurile ei!

Trebuie doar sa trimiti un mail cu CV-ul si poza (separat si tip act de identitate, nu artistica) la adresa voluntari@tiff.ro pana la data 8 mai, iar apoi fii pe faza pentru detaliile referitoare la orele si locatiile exacte ale intalnirilor si interviurilor.

Poate ca te intrebi “Voluntariat?…De ce?” Uite cateva motive:
- vei face parte din echipa unui eveniment international reprezentativ al orasului Cluj-Napoca
- vei avea sansa sa cunosti oameni extraordinari, sa lucrezi alaturi de oameni extraordinari si sa-ti faci noi prieteni extraordinari
- unele facultati recunosc voluntariatul la TIFF ca stagiu practica
- “voluntar in organizarea unui festival international” s-ar putea sa cantareasca greu in CV-ul tau la un moment dat
…si multe alte avantaje pe care le vei afla la intalnirea cu toti voluntarii

Nu am reusit sa te conving? Nu-i nimic…totusi trimite mailul pe adresa specificata si hai la intalnire sa vezi mai in detaliu despre ce e vorba. Nu ai nimic de pierdut!

Intalnirea cu toti voluntarii unde se va prezenta voluntariatul la TIFF va fi in 11 mai dupa-masa, iar interviurile vor fi in zilele 12, 13, 14, 15 mai. Vei primi pe mail detaliile despre ore si locatii dupa expirarea termenului de trimitere a CV-urilor.

Nu-ti uita prietenii! Poate vor si ei sa vina. Raspandeste vestea!

Ce atribute trebuie sa aiba fatuca?

sa fie afoana cand e vorba de tehnologie,
sa caute any key pe tastatura
sa se intrebe de ce nu merge PC`ul atunci cand nu e bagat in priza (si sa sune la tech support)
sa foloseasca excesiv Y!M`ul si solitare
sa nu cunoassca diferenta dintre click si dublu click
sa fie frumoasa ( 90 / 60 / 90 preferabil, dar ramane sa discutam detaliile )
pentru schimbarea tastaturii sa aiba nevoe de un inginer de sistem
sa nu cunoasca terminologia ctrl+alt+del
normal shutdown sa fie un mister pentru ea
sa fi trecut un magnet peste o discheta (sau orice alta variatiune de genul )
atunci cand ii apare o erroare in fata sa dea OK sau CANCEL dupa cum vrea, fara a citi ce scrie

ce spune-ti? ma ajutati sa o gasesc?

astazi insa am gasit-o si ca atare o sa o inpratasesc cu voi in totalitate.

Twenty years ago, I drove a cab for a living.

It was a cowboy’s life, a life for someone who wanted no boss.

What I didn’t realize was that it was also a ministry.

Because I drove the night shift, my cab became a moving confessional. Passengers climbed in, sat behind me in total anonymity, and told me about their lives. I encountered people whose lives amazed me, ennobled me, and made me laugh and weep.

But none touched me more than a woman I picked up late one August night. I was responding to a call from a small brick fourplex in a quiet part of town. I assumed I was being sent to pick up some partyers, or someone who had just had a fight with a lover, or a worker heading to an early shift at some factory for the industrial part of town.

When I arrived at 2:30 a.m., the building was dark except for a single light in a ground floor window.

Under these circumstances, many drivers would just honk once or twice, wait a minute, then drive away.

But I had seen too many impoverished people who depended on taxis as their only means of transportation.

Unless a situation smelled of danger, I always went to the door. This passenger might be someone who needs my assistance, I reasoned to myself.

So I walked to the door and knocked. “Just a minute”, answered a frail, elderly voice. I could hear something being dragged across the floor.

After a long pause, the door opened. A small woman in her 80’s stood before me. She was wearing a print dress and a pillbox hat with a veil pinned on it, like somebody out of a 1940s movie. By her side was a small nylon suitcase. The apartment looked as if no one had lived in it for years. All the furniture was covered with sheets. There were no clocks on the walls, no knick-knacks or utensils on the counters. In the corner was a cardboard box filled with photos and glassware.

“Would you carry my bag out to the car?” she said. I took the suitcase to the cab, then returned to assist the woman. She took my arm and we walked slowly toward the curb. She kept thanking me for my kindness.

“It’s nothing”, I told her. “I just try to treat my passengers the way I would want my mother treated.”

“Oh, you’re such a good boy”, she said. When we got in the cab, she gave me an address, then asked, “Could you drive through downtown?”

“It’s not the shortest way,” I answered quickly.

“Oh, I don’t mind,” she said. “I’m in no hurry. I’m on my way to a hospice.”

I looked in the rear view mirror. Her eyes were glistening.

“I don’t have any family left,” she continued. “The doctor says I don’t have very long.”

I quietly reached over and shut off the meter. “What route would you like me to take?” I asked.

For the next two hours, we drove through the city. She showed me the building where she had once worked as an elevator operator. We drove through the neighborhood where she and her husband had lived when they were newlyweds. She had me pull up in front of a furniture warehouse that had once been a ballroom where she had gone dancing as a girl. Sometimes she’d ask me to slow in front of a particular building or corner and would sit staring into the darkness, saying nothing.

As the first hint of sun was creasing the horizon, she suddenly said, “I’m tired. Let’s go now.”

We drove in silence to the address she had given me. It was a low building, like a small convalescent home, with a driveway that passed under a portico. Two orderlies came out to the cab as soon as we pulled up. They were solicitous and intent, watching her every move. They must have been expecting her. I opened the trunk and took the small suitcase to the door. The woman was already seated in a wheelchair.

“How much do I owe you?” she asked, reaching into her purse.

“Nothing,” I said.

“You have to make a living,” she answered.

“There are other passengers”.

Almost without thinking, I bent and gave her a hug. She held onto me tightly.

“You gave an old woman a little moment of joy,” she said. “Thank you.”

I squeezed her hand, then walked into the dim morning light. Behind me, a door shut. It was the sound of the closing of a life.

I didn’t pick up any more passengers that shift. I drove aimlessly, lost in thought. For the rest of that day, I could hardly talk. What if that woman had gotten an angry driver, or one who was impatient to end his shift? What if I had refused to take the run, or had honked once, then driven away?

On a quick review, I don’t think that I have done anything more important in my life.

We’re conditioned to think that our lives revolve around great moments. But great moments often catch us unaware – beautifully wrapped in what others may consider a small one.

preluata de aici

It was a huge wedding with about 300 guests. After the wedding at the reception, the groom got up on stage with a microphone to talk to the crowd. He said he wanted to thank everyone for coming, many from long distances, to support them at their wedding. He especially wanted to thank the bride’s and his family and to thank his new father-in-law for providing such a lavish reception.

As a token of his deep appreciation he said he wanted to give everyone a special gift just from him. So taped to the bottom of everyone’s chair, including the wedding party, was an envelope. He said this was his gift to everyone, and asked them to open their envelope.

Inside each envelope was an 8×10 photo of his bride having sex with the best man. The groom had gotten suspicious of them weeks earlier and had hired a private detective to tail them.

After just standing there, just watching the guests’ reactions for a couple of minutes, he turned to the best man and said, “Fuck you!”. Then he turned to his bride and said, “Fuck you!”. Then he turned to the dumbfounded crowd and said, “I’m outta here.” He had the marriage annulled first thing in the morning. While most people would have cancelled the wedding immediately after finding out about the affair, this guy goes through with the charade, as if nothing were wrong.
His revenge…. making the bride’s parents pay over £15,000 for a 300 guest wedding and reception, and best of all, trashing the bride’s and best man’s reputations in front of 300 friends and family members.

This guy has balls the size of church bells. Do you think they might get a MasterCard “priceless” commercial out of this:-

Elegant wedding reception for 300 family members and friends…………………………………….£15,000.

Wedding photographs commemorating the occasion……………………………………£1,500

Deluxe two week honeymoon accommodations in Maui………………………………………………£5,000.

The look on everyone’s face when they see the 8×10 photo of the bride humping the best man………..Priceless.

There are some things money can’t buy, for everything else there’s MASTERCARD.

preluat de aici.

paul : ahh.. si ce? te lauzi? ce-i cu asta..
sinzi : eu zic ca probleme
crispy : dupa mesajul tau m-am gandit la o tomografie pe creer, si nu e sweet sa ai o tomografie pe creer
Larisa : Awesome. Do they know any trick?
MJ : scrie-mi poveste. pup
Raisa Raducanu: ce e cu mesajul?
Adina: Ce s-a intamplat? are you oka?
Bibi : eu cu bulan citim de juma de ora legende din judetul hunedoara – -deci si noi avem probleme ))
Wabbits : Eu am strungareala intre lobii cerebrali. Good to know you`re still alive and kicking
Anca : /:) si vrei sa ti tai jos?
iulia : esti norocos majoritatea oamenilor nu au deloc
Tz : How come
Miki : Trolli .. de care vrei tu Si mai ales gasesti crete )
Teo : multi inainte!
Anca Fulger : nice.. a bit creepy though
Alexandra Ceornei: e din cauza articolului despre ‘’sexul in scoala”,cred, oricum,te sfatuiesc sa faci o masca hidratanta cu lamaie,muzica si vin rosu
Adelllerom: asta mi-ai zis-o mie? sau tuturor?

Totul a inceput la Bibi unde ne-am costumat (eu cu ea). Aici a fost si locul in care eu, mi-am taiat jos piciorul pentru a-mi pune unul de lemn, asa cum sade bine unui pirat verro. Nu a fost usor, si nici foarte confortabil dar am supravietuit cu brio. Undeva pe la mijlocul cartului de noapte ne-am indreptat spre CCS, eu cu un picior de lemn si o biata coada de mop folosita ca si baston, sabie de abordaj si surcica, ea ( Bibi ) frumoasa ca o belladona a piratilor. E drept ca nu am mers prea mult cu piciorul de lemn (e al dracu` de incet si greu de altfel ) dar cel putin se uita lumea crucis la noi pana scoteam un Arrrggghhhttt guturat lucru care le smulgea un zambet.
Ajuns cu bine la CCS, ne-am pus cu pupa`n vant ancora de adancime aruncata si am asteptat sa ni se completeze echipajul. (si sa-mi reatasez piciorul de lemn). Incet incet au inceput sa apara, mai intai Marius Herculea cu un eyepatch si fara timona, l-am iertat ca nu putea sa fie blig bling pirate. Apoi a ajus si Puiu, nostromul tot cu un eyepatch, moment in care am inceput serios sa-mi pun problema unei intalniri intre 5 ochi (doar Bibi nu isi pierduse ochiul prin cine stie ce lupta ). Baietii au incercat sa-mi puna piciorul de lemn inapoi dar deh.. nu-s medici sa o faca cum trebe, si nici experienta frontului nu o au. Intre timp a aparut si Pleshanul Clujul in toata splendoarea lui dar cu ochiul lipsa, si micul nostru artist, pictograf, cartograf si desenator al iluziilor noastre ( Bia ), care apropo mi-ai ramas datoare cu o sirena pe brat… sau era o ancora.. i dont remmeber.
Dupa mai multe incercari de a umbla pe un picior de lemn insuficient de bine strans am abandonat ideea si mi-am prins inapoi piciorul natural cu care am ajuns in Port Royal.
La intrare “el gubernatore” ne-a cerut o taxa modica pentru a ne permite ancorarea navei in port. Am platit-o asa cum era normal si ne-am asezat frumos la locul desemnat prin bunavointa domnului Tudy the Papuc Master, moment in care ne-au parvenit beri pe cheltuiala portului. Am multumit frumos si ne-am vazut de ale noastre. Intre timp echipajul ni s-a mai inmultit cu Ionuke ( diplomatul echipajul si cel care se ocupa de imaginea noastra in lume, Miki responsabil pe vara, si Papuc Master care cunoaste toate tainitele portului)
Nu dupa mult a real pirate crew joined the harbor, aveau tot ce le trebuie. Pirati vero, chest`uri cu comori, pistoale, flinte, sabii de abordaj si un Jolly Roger pe care-l fluturau in varful catargului, chiar si papagal aveau. Inima mi s-a facut mica, mica, mica de invidie, chiar daca eu aveam un picior de lemn (atasat intre timp de catre medicul meu “personal”) ei aratau foarte pirat frate. Salutat echipajul, felicitat pe al lor capitan (era sa-mi iau un glont in teasta, dar am scapat).
La miezul noptii se zvonea ca ar fi ascunsa o comoara undeva pe insula, asa ca trei oameni din port au plecat in cautarea ei. Unul a fost mandrul nostru Pleshan al clujului, care a ajuns al doilea la ea alegandu-se cu doua pahare de grog (a se citi heineken ). Dupa o inpartire rapida (one for the crew, and one for the captain… but the captain is sharing his part with the crew) am luat-o inapoi spre nava. Cu al nostru capitan in frunte (adica eu), si dupa cum se zicea pe acolo :

intai ologii, pardon capitanul, apoi echipajul

unde ne-am terminat grogul, am incercat un danse rapid dar nu era nici spatiul si nici muzica suficient de tare, asa ca am decis sa ne mutam resedinta spre alte meleaguri. Nu inainte de a-mi prezenta omagiile la “el gubernatore” oferindu-i piciorul de lemn, si my eye patch celuilalt capitan in schimbul unei parti din prada lor (monede si doua perle).
Am abandonat nava asemenea unor sobolani care simt ca sfarsitului ei e aproape si am abordat-o pe o alta. O frumoasa nava de linie cu insemne regale de Skoda condusa vitejeste de Captain Gliga. Eu am primit locul de onoare, cel mai mult spatiu, neingramadit de ceilalti membri ai echipajul : portbagajul, un loc foarte incapator de altfel.
Am atacat fire, unde am platit taxa diferita (piratii 3 lei, ceilalti 5 … oare ninja cat platesc la intrare in fire?).
Aici Bibi , second in command si-a adus aminte ca au un grog facut din vodka ieftin, asa ca l-am atacat cu nesat (pentru a-mi potoli setea de sange, obida din suflet si poate pentru a-mi tulbura gandurile si asa destul de tulburade de viziuni neingradite de sani despuiati, picioare lungi si ce a mai dat diavolul ca arme femeilor de pretutindeni).
Ce s-a mai intamplat pe acolo ? well.. Hagrid s-a udat, Bibi a fost asaltata de baieti (era si normal, doar era singurul pirat de acolo, si ii statea foarte shic), Pleshanu nostru s-a ales cu o bucurie tehnica, iar eu nu m-am despartit de coada de mop, doar trebuia sa o predau. Undeva pe la cartul din mijloc am luat-o frumos spre casutele noastre (eu cu Bibi cel putin), mergand alene cu ea de-un brat si cu coada de mop in cealalta). Gandurile ne fugeau aiurea chiar daca in urechi de suna inca vechea melodie:

what shall we do with the drunken sailor, early in the morning

mirror posting pe bloguri, era raspunsul.. dar ea prea mahmura si eu prea lenes.

restul prieteni e doar fictiune, sau cum ar spune Bibi :
Arrrggh!!!! Ca am o coada de mop….

Întărâtă-mă, ademeneşte-mă, vrăjeşte-mă, hipnotizează-mă, aruncă-mă şi-apoi trage-mă-napoi râzând, fă-mă să alerg spre tine şi apoi întoarce-mi spatele ca şi cum nu mi-ai fi făcut niciodată semn să vin, prinde-mă ca-ntr-un cârlig şi dirijează-mă încotro vrei, frământă-mi umerii şi dă-mi fiori, uită-te-n gol ca să mă ţii departe, aruncă-mi o privire la răstimpuri, zdrobeşte-mă de tine când mă aştept mai puţin şi lasă-mă fără suflare, apleacă-te peste mine pe o canapea fără să mă atingi şi inventează-mi ceva la ureche, studiază-mă-ndelung şi spune-mi ceva ce nu ştiu despre mine, dispari şi reproşează-mi că nu te-am căutat, trage repede linie şi convinge-te că nu îmi pasă, soarbe-mi fiecare zâmbet, smulge-mi fiecare suflare, stai departe când mă vezi nervoasă, priveşte-mă adânc, fii gata să mă prinzi când îmi dau drumul, absoarbe-mi fiecare trăire, prefă-te sfâşiat când îţi neg dreptul la privire, zvârcoleşte-te când sunt pe punctul de a mi te şterge din minte, răsari de nicăieri şi atinge-te de mine cald, mişcă-te uşor să nu mă sperii, tresari când îţi strâng mâna cu putere, fă-mă să cred în tine, fă-mă să te visez, fă-mă să scriu un blog despre tine şi-apoi…când singurul lucru de care mai am nevoie e siguranţa că mă vrei pe mine şi numai pe mine…


via .marius mi-a parvenit acest articol.
well asta imi ridica cateva semne de intrebare (primo), imi provoaca greata (oarecum si niste ingrijorare) (secundo) si trei mai e si o atitudine de ce pula me?

dar sa o luam pe rand, in mod complet aleator…

bey fratel cameraman cu aspiratii de regizor, poate esti tu mic dar prevad ca undeva in vreun viitor indepartat o sa-l intreci pe Paul Thomas, copila aia are 13-14 ani, ceea ce face, imi dau seama ca stii, dar ai uitat un lucru ca ea e minora, lucru pentru care e foarte posibil sa te pasca o mica plimbare pe la sectia de politie si pe la domnul advocat, pe scurt? iti urez succes in incercarea de a nu musca asfaltul si a nu infunda puscaria. In plus daca cei doi iti mai cer si despegubiri morale e groasa si urata rau, pierzi casa, dar oricum poate iti da statul una.
Printre altele pentru protagonisti se prevede o plimbare pana la psihiatru. bey ce pula me aveti voi (niste batrani indoctrinati, nefututi plin de fantezii si cu morcovul in cur) ca aia doi se fut ? adica bey lumeee.. unde pula mea suntem? si in ce era? actul sexual e o nevoe fireasca, sex-ul e ca si mancatul, bautul de apa sau respiratul. Dusi la psiholog pentru ca se fut, hai sictir bey oligofrenilor (vorba lu` conu Jiji), daca voi nu v-ati futut de cand a-ti iesit de pe bancile facultatii asta nu inseamna ca restu ar trebui sa fie la fel. As baga mana-n foc ca imediat ce ajungeti acasa mancati bine ( a se citi ca va giftuiti ca niste hahalere) si va puneti sa va uitati la OTV, ca deh, tre sa stiti ce mai aduce diaconescu in derect. Maine poimaine o sa fim cu toti dusi la psiholog pentru ca respiram, sau pentru ca mancam stevie, sau poate pentru ca ne duceti la psiholog pentru ca avem caine care latra.
Anyway eu intrevad doua motive pentru care a-ti fi nervosi:
1) Sunteti suparati pe ei ca se fut si voi nu. imi pare rau pentru voi. inca nu-i legalizata prostitutia, dar o sa fie, asa ca, domni mei, primu felinar rosu pe stanga si mai “detensionati-va si voi”.
2) Sunteti nervosi ca aia se fut in baia voastra, ma rog. Aici dreptatea e de partea voastra (oarecum). Voi a-ti pus gresie in baia aia, voi platiti femeia de serviciu, voi !! voi !!! voi !!!
dar sa vedem si cealalta parte a problemei : la cat costa o camera la hotel in zilele noastre e cam urata treaba, ei in generala deci nema bani, parinti acasa deci nema futai pe dupa ore, lucru care duce la alte doua chestiuni.
1. se fut in parc, dar atunci nu estem bine caci agaseaza si terorizeaza vizual babele ce-si plimba pudelu prin parc + ca ii ia politia la rost
2. nu se fut, dar hmm, va mai aduce-ti aminte, domniile voastre cum era cand va lua valu si vroiati atunci si acolo? ehh, vremurile alea bune in care erati potenti si lujerul va statea sus mai tot timpu ? dar acum, acum sunteti lezati vizual si intelectual de acest fapt, mdea, sfatul meu ? mai mergeti si dati-va o laba la un film porno, daca de sotie nu aveti chef.
mai e si chestiunea 3, poate ca aveau unde, aveau cand si poate nu se aplica punctul 2 de mai sus dar e al dracu de excitant sa te futi in latrina scoli, sau pe catedra, sau in lift, sau pula me, dati drumu la imaginatie si fantezii (sexuale sau nu).

Codu penal spune in art. 218 aliniatu 1:

Actul sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, care nu a implinit varsta de 15 ani, se pedepseste cu inchisoare stricta de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi.

sa inteleg ca tipu la care i s-a supt pula o cam pune, acum depinde de avocatul lui. Nicaieri in codul penal nu se stipuleaza ce e aia “act sexual de orice natura”. Adica bey, pentru ca i s-a supt pula, primeste o pedeapsa intre 3 si 15 ani. Daca ii sugea degetu cat primea? tot atat?

As sta sa ma intreb unde a ajuns scoala in ziua de azi, dar nu e vina ei. Nu e vina nimanui ca s-a ajuns la asa ceva. Vedem pornografie la fiecare colt de strada, in fiecare reclama. Avem access la pornografie neingradit, liber. Atata timp cat in ziare exista femei despuiate (remember fata de la pagina 5 ? ), atata timp cat societatea promoveaza niste aberatii, niste “dive” imbracate mai sumar decat costumul originar al Evei, atata timp cat se ridica in slavi o Moni cu al ei Columbeanu, cat timp cat presa de scandal nu cauta decat cine cu cine si-a traso in ultima vreme,hai sictir…
Nu mai suntem pe vremea bunicilor cand se citea la lumina lampi, nici pe vremea lu Nea Ceasca cand aveam bani dar nu aveam libertate. Acum avem libertate si toate ziarele urla: Minora fututa-n bae. Asa si ? care-i problema voastra? chiar trebe sa facem tam-tam national pentru fiecare rahat din viata privata? chiar trebe sa dam pe posturile nationale niste emisiuni decolorate, pline de prostie dusa la extrem? Chiar trebuie sa promovam fiecare rahat, cacat si jeg pe care il poate da societatea contemporana?

in incheiere va las cu o Cpt Kidd – melodia celor de la Great Big Sea

Videoclipul se poate vedea aici

//daca va intrebati de care Cpt Kidd vorbesc.. ei bine vorbesc de acel Cpt. Kidd care printre altele a fost si pirat ]]> http://www.trollii.net/2009/kidd-will-be-proud/feed/ 0 http://www.trollii.net/2009/ship-ahoy/ http://www.trollii.net/2009/ship-ahoy/#comments Tue, 31 Mar 2009 08:24:03 +0000 Trollii http://www.trollii.net/?p=164

Week`endul asta (mai exact Sambata) ar fi trebuit sa ne costumam si sa participam ( me, Bibi , Sandu si Sinzi ) la un party cu tematica cu si despre piratii. Dar pentru ca a fost un week-end cu peripetii (explic later sau o sa o faca Bibi ) si cu multe amanari, party`ul s-a amanat pe saptamana viitoare.
Avand sambata libera (prea libera) am decis sa incercam un maraton de “Piratii din Caraibe” (partea feminina a grupului a inceput sa saliveze doar la gandul de a-l vedea pe Johnny Depp ). Dupa un mic ocol pe la magazinul din colt de unde ne-am aprovizionat cu voie buna si popcorn am ajuns la destinatie.
Maratonul s-a sfarsit tragic, inainte de a incepe… dar cel putin am vazut prima parte din serie (care rupe tat). Nu toti insa.. cei mai slabi dintre noi au dat chix si au adormit cu gandu la Johnny.
Din nefericire pentru mine, week`endul a trezit niste amintiri placute. Piratii…
Da, ei.. pot sa va povestesc o multime despre ei, pot sa va descriu partea lor romantica, putem sa-i vedem ca si niste rebeli frumosi, ca niste hoti inteligenti sau ca niste criminali sangerosi.
Ei bine, ieri, in cautare de alceva am dat peste un joc cu si despre piratii. Pirates of the Burning Sea . Am zis oka.. hai sa vedem ce-i de capul lui. Ca atare l-am scos(6.3 Gb), instalat (tot 6.3 Gb) si foarte fericit am zis sa incep sa-l joc.. dar bleah.. updates.. updates.. updates.. (cam vreo 3 la numar.. bleah again). Pe scurt, astazi am inceput sa-l joc.. pare interesant.. placut ochiului.. si dragut, mai multe detalii dupa ce o sa il testez mai mult. Pana atunci ? o mica descriere a carierelor pe care poti sa ti-o alegi.

Diferitele cariere in functie de natiuni ( britanica, spaniola si franceza):

* Naval Officer – Se axeaza pe protectie, escorta ( un fel de Commodore James Norrington )
* Privateer - Piratii in slujba unei tari
* Freetrader – Comerciantii fara de care nici o flota nu ar exista

Diferitele cariere pentru piratii

* Cutthroat – un fel de Captain Hector Barbossa
* Buccaneer – acel Capt. Jack Sparrow

pana la noi ordine… lasa-ti ancora la apa, ridicati vetelatura… si desfaceti sticlele de rom…

Cand a fost ultima data cand ati privit in jurul vostru? Cand ati aruncat, chiar si pentru o clipa, prejudecatiile si ati incercat sa priviti dincolo de aparente, cel putin in relatiile voastre cu oameni din jur.
Eu am invatat zilele astea o lectie dura, urata, am invatat respectul si mi-am dat seama ca nu suntem alceva decat niste roboti care gandesc stereotipic datorita unor prejudecati inutile, datorita educatiei si experientelor noastre.
Zilele trecute eram intr-un bus, nimic nou in asta, tinand cont ca le folosesc destul de des (mai putin atunci cand nu folosesc taxiurile). M-am urcat in el de la cap de linie, un bus normal, aproape gol. Nu erau mai mult de 5-6 oameni in tot busul, pentru ca eram adormit nu m-am asezat pe un scaun ci am preferat sa stau in picioare in fundul busului, nimic nou pana aici.
In una din statiile intermediare s-a urcat un tip. Dupa o privire aruncata superficial l-am gategorisit in tagma cersetorilor. Haina murdara, caciula trasa taraneste pe cap, o pereche de pantaloni jerpeliti si bocanci murdari si un cioc lasat sa creasca haotic. Tipul s-a asezat pe ultimul scaun, in stanga mea.
Dupa vreo 2 minute, timp in care aud ceva voci in jurul meu, pe care desigur le ignor (aveam castile in urechi cu guerilla sunand frumos si destul de tare), o bataie pe umar ma face sa imi intorc privirea spre “cersetorul” din stanga mea, aruncandu-i o privire rece si asteptandu-ma sa-mi ceara bani pentru `50-ul de Saniuta din fiecare seara. Dar contrar asteptarilor mele nu avea o mana intinsa ci incerca prin semne sa ma intrebe cat e ceasul. I-am vazut buzele miscandu-se asa ca mi-am dat jos castile din urechi.
Vorbea greu, stalcind cuvintele asemenea unui om cu deiciente de vorbire. I-am spus cat e ceasul in dorul lelii, cu o voce si o privire sictirita, rece si fara urma de mila in ea. Dupa l-am ignorat atat pe el cat si ce incerca sa-mi spuna, punandu-mi inapoi castile in urechi, totodata mutandu-mi privirea in cealalta parte.
Aproape imediat am simtit o alta bataie pe umar, eram deja agasat de tipul din stanga mea.

ultumesc… l-am privit chioras in timp ce el continua sa vorbeasca cu greu. Am zis multumesc

Mi-a cazut fata, si am mormait cva de neinteles. Abia atunci m-am uitat mai bine la omul din stanga, chiar daca hainele ii erau jerpelite si roase de vreme era proaspat ras, chiar daca hainele au vazut zile mai bune, el in sine era curat. Mi-am dat seama ca prejudecatile m-au facut orb la durerea celor din jurul meu, m-au facut sa nu vad problemele lor si sa pun majoritatea oamenilor saraci in unele categorii in care nu au ce cauta.
Poate omul ala abia isi ducea viata cu un codru de paine si o coaja de salam ieftin. Poate ca uneori renunta la hrana pe o zi sau doua pentru a-si putea spala hainele. Viata a fost dura cu el, soarta si probabil oamenii datorita dezabilitatii sale de a comunica. Noi oameni nu suntem tocmai ingeri cu cei care nu se ridica la anumite standarde. Cu cei care se nasc diformi sau cu dezabilitati.
…
la urma urmei noi nu suntem alceva decat niste bestii reci care nu ne pasa de cei din jur, nu facem decat sa-i lovim pe cei din jurul nostru o facem in multe moduri… uneori involuntar.

Si pentru ca tot e vineri, si ma gandesc cu drag la seara ce va urma o mica dedicatie pentru cei care o sa-mi fie alaturi la bine si la rau.

restul e tacere

Black Stuff – Level 7 Elite Brute

Large natural beast (blind, ooze) XP 500
Initiative +4 Senses Perception +3; tremorsense 5
HP 170; Bloodied 85
AC 18; Fortitude 19, Reflex 11, Will 11
Immune gaze; Resist 10 acid
Saving Throws +2
Speed 2; see also engulf
Action Points 1
Slam (standard; at-will)
+10 vs. Fortitude; 1d6 + 4 damage, and the target is immobilized
(save ends).
Engulf (standard; at-will) ✦ Alcohol
The black stuff attacks one or two Medium or smaller targets; +10 vs. Reflex (automatically hits an immobilized creature). On a hit, the target is grabbed and pulled into the stuff’s space; the target is dazed and takes ongoing 6 damage until it escapes the grab. A creature that escapes the grab shifts to a square of its choosing adjacent to the cube but is intoxicated for a number of hours equal to the number of rounds they remained within the stuff. The black stuff can move normally while creatures are engulfed within it.
Foam Head
Due to the creamy foam found on top many adventurers walking through a dark dungeon do not see the black body hanging below.(Perception DC 25) or until it attacks. Creatures that fail to notice the black stuff might walk into it, automatically becoming engulfed.
Alignment Unaligned Languages —
Skills Stealth +5
Str 16 (+4) Dex 12 (+4) Wis 11 (+3)
Con 17 (+5) Int 1 (–3) Cha 1 (–3)

Black Stuff Tactics
Black Stuff tend to stand in corners gentle swaying but when they move they never go in a straight line. Staggering one way and then another with no real direction is it’s general mode of travel so it is very hard to predict it’s movements.

prealut de aici .

The Web site you seek
Cannot be located, but
Countless more exist.

Chaos reigns within.
Reflect, repent, and reboot.
Order shall return.

Program aborting:
Close all that you have worked on.
You ask far too much.

Windows NT crashed.
I am the Blue Screen of Death.
No one hears your screams.

Yesterday it worked.
Today it is not working.
Windows is like that.

First snow, then silence.
This thousand-dollar screen dies
So beautifully.

With searching comes loss
And the presence of absence:
“My Novel” not found.

The Tao that is seen
Is not the true Tao – until
You bring fresh toner.

Stay the patient course.
Of little worth is your ire.
The network is down.

A crash reduces
Your expensive computer
To a simple stone.

Three things are certain:
Death, taxes and lost data.
Guess which has occurred.

You step in the stream,
But the water has moved on.
This page is not here.

Out of memory.
We wish to hold the whole sky,
But we never will.

Having been erased,
The document you are seeking
Must now be retyped.

Serious error.
All shortcuts have disappeared.
Screen. Mind. Both are blank.

In incheiere o melodie obsedanta pentru constiinta mea, care in ultima vreme, imi da batai de cap (sau la cap).

Nick Cave – Love Letter

because i do

R. A. Salvatore’s ‘Streams of Silver’ Forgotten Realms

-Un ursus, te rog.
-Ne pare rau, dar nu mai este.
-Am vazut o sticla de Absolut, adu-o!
-Toata?
-Da, te rog!

A plecat fara sa mai puna intrebari. La urma urmei eram un tip la 45 de ani, cu fata presarata de riduri, cu ochi tristi ce mai mult privesc in gol, cu parul alb. Un tip intr-un local a carui medie de varsta e 19. Ciudat.
Doua mese mai incolo un cuplu se cearta, se cearta pentru ca el, idiotul, a uitat de ziua ei. Zambesc la cearta lor copilaroasa. Un film cu acelas decor, alti actori, mi se perinda prin fata ochilor.
Cat a trecut de atunci? 20? 25? Ceva pe acolo, am si uitat bucuria vorbelor aspre spuse pe inserat doar ca zori sa aduca gustul fierbinte al sarutarilor tanjinde.
S-au impacat, o floare adusa de arhicunoscutul vanzatori de plante sangerii a adus o farama de alinare in ochii si in sufletul celor doi omuleti.
Zambesc la puterea unei plante rupte, vanduta pe un pumn de monezi si oferita din dragoste. Acel gest usor, sfios, aceea privire moale in care se impletesc atatea dorinte si vise.

-Ocupat?

Ma uit la ea, o copila. 16 ani? poate 17.
Un tricou cu “monstri”, si doua cuvinte: Motorhead si Sacrifice, o pereche de jeansi negri, un lant ce ii atarna greu. Roscata, ochi verzi, parul tuns scurt, un zambet larg si o privire strengareasca.
El destul de comun. Parul lung, prins intr-o coada de cal, un tricou negru, simplu si sec, aceasi jeansi de culoare inchisa. Un zambet putin arogant si o privire de ape albastre faceau nota disconcordanta de restul echipamentului.

-Nu, luati loc, murmur printre buze in timp ce-mi reumplu paharul.

Imagini ale unui alt timp mi se preumbla prin fata ochilor, alte chipuri imi zambesc de la masa plina acum de sticle de bere. Alte zambete imi razbat in urechi. Alti ochi ma privesc cu curiozitate, poate un pic de teama. Alte buze mi se deschid cu roua promisiunilor pe ele.
O intrebare insa m-a scos dintre amintiri:

-Ce muzica asculti?

I-am zambit, nici eu nu stiam de ce. Intrebarea asta, cumva imi era dor de ea. Nu mi-a mai fost pusa de… de data trecuta cand am fost aici… acum cati ani?
Am ridicat din umeri, ascultandu-l pe copilul cu privirea de mare albastra, explica cu patos, nesat, explica simplu, jucandu-se cu cuvintele asemenea unui vultur ce se joaca cu vazduhul. Acum era scena lui, piesa lui, eu nefiind alceva decat un actor grabit pe o scena care nu mai era a mea.
M-am ridicat tacut din locul plin cu amintiri, le-am multumit de prezenta cu toate ca nu cunosteam copii care mi-au adus mirosul de vise inapoi.
Am iesit din local, simplu, asa cum faceam altcandva. Cu zambetul pe buze, cu privirea atintita la turnul biserici si cu gandul la lungul drum din fata.
Pasii masurau aceleas bulevard, aceleasi stele zambeau enigmatic deasupra capului, Aceasi oameni ma inconjurau, de asta data, tacuti, tristi, amorfi, dar totusi acolo, prezenti in spirit.
Doar un vis lipseste, dar stiu ca el va veni odata cu luna, sa-mi inoade visele si sa-mi calauzeasca pasii pe poteca noptii.
Vanzatorul de iluzii sangerii rasare cu a lui petale. Cumpar una, o miros pentru a simti din nou gustul buzelor ei. privesc cu nesat vraja, atingand-o cu intreaga mea fiinta.
Las floarea pe o banca in bataia razelor de luna. Acum nu mai am nevoe de ea, caci e aici. Ma ia de brat si ma conduce printre alei.
Privesc pentru ultimara oara la bucata de lemn ce are scrijelite patru litere, bucata de lemn ce mi-a adus inapoi amintirea Leilei si a tineretii apuse.

SOHO

pe usa acum inchisa atarna un lant lung si un lacat greu, nu a mai fost deschis de ani dar continua sa existe mereu, alaturi de ea si alaturi de noi.
Ma ridic coplesit de clipele trecutului si de bagajul ce-l tarai dupa mine, mereu si mereu. Bagaj necunosct celorlalti, bagaj inexistent.
Privesc la ceas, la luna si apoi la turn.
Orele ele aici s-au scurs, nisipul din clepsidra neantului aproape ca a incetat sa mai curga. Acum, acum e timpul sa plec … … …

Elminster of Shadowdale

Happy Birthday Bibi.

pentru ca noaptea e alba -  si o luna plina e frumoasa,
pentru ca becul e surd - si linistea poate fi placuta,
pentru ca pereti sunt muti – dar poti iesi afara
pentru ca usa e oarba, – si poti sa o deschizi
pentru ca universul e vast - dar ce conteaza e aproape
pentru ca viata e moarte – dar pana la moarte mai e
pentru ca renasterea e metafora – de ce sa nu te bucuri de ce ai acum
pentru ca fluturii zboara - si ce e rau in asta
pentru ca galbenul ucide, - nu e singura culoare
pentru ca vantul vorbeste – si soapte dulci poate aduce
pentru ca noaptea vede, dar dupa vine ziua
pentru ca soarele e mort, mai este luna
pentru ca visele sunt pentru copii – si copil poti fi mereu
pentru ca noptile se succed zilelor - iar zilele vin dupa nopti
pentru ca campia e pustie - dar copaci canta frumos

pentru ca trandafirii sunt urati – dar ce zici de un camp de viorele?
pentru ca stelele mor - si renasc din propria cenusa
pentru ca sangele e dulce – si viata e amara
pentru ca munti sunt tineri - dar si noi la fel
pentru ca apa e uda - dar soarele usuca

pentru ca ploaia e uscata – dar apa e uda
pentru ca drumurile nu au destinatie – dar cine zice ca ne trebuie mereu o destinatie
pentru ca soarta nu are final – si de ce sa te grabesti sa vezi finalul
pentru ca destinul e cunoscut – si totusi soarta e inselatoare

pentru ca previzibilul e gol – dar necunoscutul e palpitant
pentru ca marul e verde - si capsuna rosie
pentru ca iarba e moale – si fanul te gadila
pentru ca padurea fosneste - iar pasarile murmura
pentru ca pasii sunt inegali – dar ritmul acelasi
pentru ca durerea e dulce – si poate si amara
pentru ca muzica e fum - si fumul nu iese fara foc
pentru ca ochii sunt moi – dar vad pana in zare
pentru ca cerul e aproape - si atat de departe de noi
pentru ca vulturii nu zboara – dar stau pe creste pierduti

pentru ca ghetari sunt calzi - si ploaia uscata
pentru ca pietrele cresc - iar nisipul te imbie
pentru ca lacrimile sunt sarate – dar pline de sentimente
pentru ca oameni sunt zei - si in acelasi timp atat de nestiutori
pentru ca visele sunt imuabile – dar sunt vise

pentru ca mormintele sunt goale – si goale sa fie
pentru ca amintirile sunt uitate – dar revin cand le simti parfumul
pentru ca trecutul e praf - si prezentul e aici
pentru ca albul e negru – dar sunt si nuante de gri
pentru ca fumul e chip – al cui?

pentru ca linistea e pace – si pace sa fie ca noaptea veni
pentru ca …………

way to quiet

something, somewhere, someone

is trying to find a path

the golden path

the phone is quiet tonight

no poisen in my veint

and still i can hear

the call of the beholders

the phone is quiet tonight

too quiet

and dark the room is

the phone is quiet in the night

Noi ne-am saturat ca oamenii sa ne considere/vada ca niste brute ale cavernelor, sa fim asemuiti cu raul ce salasluieste in fiecare.

De ce in fiecare film/carte fantasy noi suntem automat categorisiti in tagma celor rai? Poate pentru ca am luptat alaturi de elfi in marele razboi? Poate pentru ca noi nu am vrut sa cedam locurile noastre hraparetilor oameni? Poate pentru ca noi inca luptam pentru supravietuirea noastra, pe cand elfii s-au inchis in padurile lor seculare sau au plecat peste mare, iar zanele si celelalte fiinte magice s-au auto-exilat in Muntii cei Mari, lasandu-ne pe noi sa fim ultima linie de aparare?

De ce credeti ca nu mai vedeti astazi nici elfi, nici gnomi, hobbiti, zane sau copaci vorbitori? Pentru ca voi, oamenii, i-ati distrus rand pe rand, ocupand si distrugand casele noastre. Ati omorat sistematic orice urma a fiintelor magice din aceasta lume “reala”, cum ii spuneti voi. Ei bine nu e adevarat. NOI inca suntem aici, luptam inca pentru ceea ce e al nostru.

Nu credeti? Intrebati nordicii de cate ori intra in pesterile noastre, intrebati copiii zapezii de cate ori intra noaptea in padurile locuite de noi. Intrebati batranii cu parul alb de cate ori au spus povesti cu noi la gura focului.

In ultima productie a celor de la Dark Horse Entertainment, ma refer aici la HellBoy 2, noi am fost ironizati si aratati asemenea unor brute gata sa distruga orice, fara ratiune, niste servitori. Well, va inselati. Cati dintre dumneavoastra s-au intrebat daca Mr. Wink il ajuta pe printul Nuada de bunavoie, cati s-au intrebat ce legatura de prietenie exista intre ei? V-ati intrebat daca Mr. Wink credea sau nu in dreptatea cauzei sale? Nuu… dar toti ati ovationat atunci cand a murit, nici unul din voi nu a varsat o lacrima pentru el. De ce ati face-o? E mare, e urat, se imbraca prost, are un pumn de metal, rezulta clar ca e the BAD GUY. Well, not really.

Noi nu am distrus padurile, la urma urmei de ce am face-o? Ne-am distruge propriile case. Noi nu foram dupe metale pana se surpa pamantul, noi nu pornim razboaie doar de dragul de a le porni, noi nu omoram alte fiinte pentru ca ne face placere, sau din sadism. O facem pentru a supravietui. Se spune ca am manca pisici, si ce-i cu asta? Si leul mananca antilope, si bufnita mananca iepuri, iar uneori tigrii ataca oamenii… dar totusi ele sunt specii pe cale de disparitie si protejate de lege. Noi suntem vanati, exterminati, macelariti, distrusi doar pentru a satisface nevoia voastra de a fi singurii suverani ai acestui glob de pamant.

Noi am fost aici inaintea voastra, la fel cum inaintea noastra au fost altii. Vechii copaci umblatori inca mai traiesc, putini, caci voi i-ati distrus si transformat in hartie si chibrituri. Cei care au mai ramas se ascund in padurea cea mare. Dar ei pot, biete suflete muritoare, sa va spuna adevarata poveste a taramului astuia.

A venit timpul ca noi, infamele creaturi ale noptii, monstri si uzurpatori, protectori ai padurii si ai muntilor sacri, sa iesim si sa luptam pentru patria noastra. Sa va vedem atunci pe voi, oameni cu sufletul gol, cum veti trai sau muri, atunci cand miturile si legendele voastre se vor adeveri.

pana atunci,

la revedere

via Flo, un articol scris din inima about Magic: The Gathering…

Experienta mea cu Magic: The Gathering

Primul meu contact cu MtG l-am luat cand eram inca un un tanc. A fost dragoste la prima vedere, desigur, a durat ceva pana sa-mi implinesc visul si sa-mi vad “iubita” alaturi de mine, si nu doar in imagini din reviste. Pentru prima data am vazut-o in `98, era dezbracata de toate secretele, cineva (un nene de la Level) arata cititorilor fiecare secret a celei care mult mai tarziu mi-a adus o bucurie imensa in suflet. Pe o poza cu Evincar fiecare linie, fiecare numar (dual sau nu) ne-a fost explicat, aratat, exemplificat. Am ramas mut. Vroiam sa incerc si eu, sa testez, sa sondez, sa-i cunosc limitele. Pe scurt VROIAM.

Asemenea tuturor copiilor, am uitat de acea dragoste… sau poate nu, uneori, inainte sa adorm ma imaginam calarind dragoni ce scuipa foc asupra fortelor intunecate conduse de vreun lord vampir, uneori ma imaginam de fortele binelui, luptand alaturi de ingeri sau elfi inpotriva unor armate uriase de orci sau goblin… Deh, o imaginatie prea bogata sau prea mult Tolkien & fantasy.

Vara trecuta – mai degraba catre toamna, pe o mica terasa din burgul meu, unde credeam ca mai nimic nu se intampla, din poveste in poveste, unul dintre camarazi de suferinta (rog a se citi “halbere” la rece) a inceput sa povesteasca despre Kamigawa si Mirrodin, despre lupte dintre giants si changelingi, dintre snakes si faeries, invingand unii sau altii. In mare depinzand de conducatorul lor, caci, fiecare conducator avea propriile armate – carti, create din soldati ai diferitelor rase. Atunci totul a revenit inapoi, m-am vazut din nou micul copil ce saliva pe o pagina Level la ceva fantastic si imposibil de descris in niste biete cuvinte. Am fost captivat din nou, AM VRUT.

Undeva in preajma craciunului am facut cunostiinta, cu cea care, apoi avea sa devina amanta (cu acordul prietenei). Amanta pe care o impartim… Yeap, e vorba de MtG, primele 5 theme-deck`uri 10th editon si 10 boostere (am convenit cu prietena sa impartim amanta in mod egal). Dupa incursiuni in tainele MtG-ului am ajuns sa joc alaturi de prietenii mei (ei incepusera putin mai devreme).

Ne aduman la sfarsit de saptamana (in zilele alea doua libere) si jucam, de cele mai multe ori jucam in multiplayer cu reach stanga-dreapta de unu. Astfel jucam toti, fara a astepta eternul loading arena, no player to play with.

In noptile albe de pelegrinari am ajuns sa vad/cunosc diferite personalitati ale “amantei”, caci, ea avea mai multe personalitati, astfel am ajuns sa cunosc destul de bine Time Spiral, Future Sight, Planar Chaos, dar si unele mai vechi Kamigawa (toate 3), Mirrodin, Ravnica precum si ultimele care si le dezvoltase (Lorwyn si Morningtide). Eram fascinat, uneori dimineata, atunci cand somnul e mai dulce, il visam pe Kokusho, the Evening Star si combo-ul cu care ne nimicea Paul, simteam in mine sacrificiul pe care il facea pentru lider de fiecare data cand ieasea din arena. Pot zice ca am avut noroc, eu si Andi (my girlfriend), ca i-am avut ca dascali pe baietii din Bistrita: Aty, Gabi, Paul, Marius, Ionut… Era misto ca Paul venea tot cu deckuri noi la care nici nu stiai cu ce se mananca anumite carti din el. De unde sa te astepti sa castige cu Barren Glory?  Sau sa iti splice into arcane cateva spelluri peste cap? Am avut noroc cu Paul. Avea si are o groaza de carti, asa ca avea de unde sa aleaga. Spre bucuria noastra, care ca niste copii mici asteptam sa vedem ce  deck a mai mesterit. Intr-un deck de al sau am intalnit prima data Charge Across the Araba, vrajitorie care mi-a placut nespus de mult si pe care o joc cu drag. Tot la el intr-un deck de negru axat pe discard am intalnit Firemane Angel si nu am inteles ce cauta acolo. Pana am prins idea cand l-am vazut si pe Mindslicer cu ajutorul caruia beneficai de acel 1 viata destul de repede,asta daca te miscai repede. Incet, incet am devenit addicted (oarecum) atat de joc cat si de oamenii cu care interactionam. Acum, iesirile la bere, mi se pareau un pic mai interesante. Cunoasterea oponentului constituie totusi un avantaj de care trebuie sa tinut seama.

Incetul cu incetul, invatand de la cei mai priceputi, in aceste seri si nopti pline de magie un jucator, mai exact o jucatoare, a inceput sa ne dea mai tot timpul peste cap. Da, nu e scris gresit, o jucatoare -  Andi prietena mea.  In primul deck a strans tot ce se putea mai bun de pe la elfi, pe care  din spate ii sustinea puternicul Vigor. In momentul in care ajungea el pe masa… si o face des  si repede, nu prea mai aveai scapare. Poate am fost si eu de vina la ascensiunea ei dandu-i ceva carti bune like  Birds of Paradise si Vigor, de la care a plecat ideea. Ca un deck ce se respecta avea si cateva  spelluri cu care sa scape de creaturile tale, cum ar fi Putrefy. Intr-un final deck-ul a ajuns la forma aceasta:

Creaturi:

4x Llanowar Elves

2x Wren’s Run Vanquisher

3x Winnower Patrol

4x Imperious Perfect

4x Vigor

2x Rhys the Exiled

2x Lys Alana Huntmaster

4x Bramblewood  Paragon

Alte spelluri:

2x Giant Growth

2x Springclean

2x Elvish Promenade

2x Akroma’s Memorial

4x Overgrowht

3x Luminescent Rain

Landuri:

17x Forest

1x Vivid Marsh

1x Wirewood Lodge

1x Gilt-Leaf Palace

Nu a trebuit  sa asteptam prea mult ca fata asta ne-a pus padurea-n cap, la propriu! Cu un deck  de treefolks bine pus la punct. Acest deck arata cam asa:

Creaturi:

2x Llanowar Elves

1x Birds of Paradise

4x Timber Protector

3x Treefolk Harbinger

4x Bosk Banneret

2x Cloudcrown Oak

2x Dauntless Dourbark

4x Leaf-crowned Elder

2x Thorntooth Witch

3x Verdeloth the Ancient

2x Woodfall Primus

Alte spelluri:

4x Overgrowth

4x Putrefy

Landuri:

6 x Swamp

9x Forest

4x  Mosswort Bridge

1x Vivid Grove

Deckul acest a fost o creatie proprie al ei, intcomit din treefolks ce ii avea si Timber Protector, pe care i l-am daruit. Chiar daca stiam ca o sa iau iar bataie, dar asta e -  a contat mai mult ca era ea happy.

Apoi, a venit un moment de upgrade in viata mea, Clujul. Exact, eternul, fascinantul, frumosul Cluj. Cu bulevarde si case vechi, cu lume boema si plina de poezie. Aici am dat de alti maestri in Magic. Jucatori ce isi cunosteau cartile atat de bine, incat as fi spus ca s-au nascut odata cu ele (aici ma gandesc la Gabi si deckul sau de goblini cu Greater Gargadon). Daca ar fi sa scriu vreodata o istorie a lumii, sigur nu i-as uita pe vesnicii conducatori ce-si conduceau razboinicii spre victorie sau infrangere (hey… si Napoleon a avut Waterloo-ul lui), astfel in Yume Cristi, Alin, Gabi Csapo, Vlad si toti ceilalti ne-au primit in micul lor grup, fara aere de Cezari sau despoti.

Alaturi de ei am jucam tot in multiplayer, era… mai interesant si ne cunosteam mai usor. Alaturi de ei am participat la primul meu Tournament, nu unul sanctionat, dar tot tournament . La acest tournament s-au impus decku’ de goblini a lui Gabi  si cel de elfi a lui Andi mai sus amintit.

In cautare de noi lideri spirituali, dar totodata de oponenti am ajuns pe meleagurile Brasovului, veche cetate plina de magie, unde am fost la primul eveniment oficial. Intors acasa din calatorie, am povestit camarazilor tot cea ce am vazut si i-am dat prietenei mele un „trofeu” cu care m-am intors – Llanowar Elves primit pentru prima mea participare la un eveniment oficial. Aici i-am cunoscut, in cele din urma, pe Sergiu, Shorty, Vox, Razvan, Darkan dar si pe multi altii.

Din nefericire nu am putut ajunge in Cluj, cand am primit vizita celor de la Games Academy, dar nu o sa ratez prerelease-ul Shards of Alara si sper ca nici event-ul de la Timisoara.

O alta parte a jocului care ma atrage sunt artwork-urile. Am ajuns sa imi iau carti doar pentru cum arata sau sa nu joc cu unele din cauza ca nu arata prea bine. Aici as aminti de artwork-urile de la Maelstrom Djinn si Mahamoti Djinn, care mi se par foarte reusite. Desenul celui mai din urma as zice ca exprima cel mai bine flavor-textul  „Of royal blood among the spirits of the air, the Mahamoti djinn rides on the wings of the winds. As dangerous in the gambling hall as he is in battle, he is a master of trickery and misdirection.”, inspirand ideea de „royal blood”. Admirand diferite artwork-uri m-am trezit pierzand ore in sir pe cate un site holbandu-ma la carti si stresandu-mi prietena cu „Hai sa vezi cum e asta!” si „Il stii pe nu stiu care care? Pfai cum e!” O carte care a starnit multe rasete e Cairn Wanderer. Motivul este artwork-ul. Am ajuns sa il facem in toate feluri, de la copil parasit , ca seamana cu mine (slabut si cu burta)pana la oligofren. E singura carte pe carte pe care Gabi nu o fura cu Rootwater Matriarch tocmai pentru ca arata ca un copil oligofren. Ca tot ma iau de cum arata cartile, as zice ca imi e foarte important flavor-textul. Sa fie potrivit, sa sune bine, sa te unga pe suflet cand il citesti, sa ai impresia ca citindu-l vraja chiar va prinde forma in fata ta.  Texte precum “All matter, animate or not, rots when exposed to time. We merely speed up the process.”-Ezoc, Golgari rot farmer - de pe Putrefy, “Yes, I think ‘toast’ is an appropriate description.”-Jaya Ballard, task mage de pe Incinerate sau “Once I supply the breeze, you’ll see your warriors for the smoke they truly are.”-Alexi, zephyr mage de pe Evacuation chiar te fac sa simti ce face cartea, sa te simti puternic, sa te bucuri ca ai reusit sa prajesti o creatura. Toate acestea adauga la atmosfera jocului, facand cu adevarat sa te simti ca un mare strateg sau vrajitor care incearca sa  cucereasca  tinuturi necunoscute sau sa infranga dragoni si hoarde ce ii navalesc tara.

Imi place la nebunie jocul… dar ma seaca cand vad ce carti si deck-uri joaca lumea . Probabil ca o sa ziceti acuma toti: Cum adica? Ce ai vrea sa joace? Pai sa va explic: cand ma uit pe net la nu stiu care campionat si vad ca aproape toti joaca faeries sau nu stiu care deck cu Magus of the Moon, Chameleon Colossus, Tarmogoyf si alte dracarii, sau mai stiu eu care deck e tare si il joaca toti , imi vine sa imi dau in cap. Plus ca daca vrei un deck competitiv iti tre si bani pentru carti, din care unele nu-s tocmai ieftine.  In privinta asta mi-ar placea sa vad o miscare de la marii organizatori. Sa fie competitiile organizate astfel in cat sa nu se mai ajunga la faze unde 100 de oameni au acelasi deck, sa fie promovata si apreciata diversitatea, sa se premieze jucatorii care au reusit sa faca un combo mai deosebit sau chestii de genu.  Sau sa se faca chestiile astea la demonstratii, unde vrei sa convinigi si pe altii sa se apuce de joc.  Poate ar ajuta la asta si daca s-ar juca mai mult extended, ca ar creste numarul de carti din care sa alegi si ar fi sanse mai mari sa joace chestii mai divesificate. In fine… sa inchei, ca ce am vrut sa impartasesc am reusit, si deja o iau pe carari prea intortocheate.

Well, prieteni, restul e realitate… dar eu continui sa traiesc in mituri si legende alaturi de eroi mei, cu care imi adjudec invariabil victoriile si impreuna cu care varsam o lacrima pe mormantul infrangerilor.

So keep playin` and bustin` packs.

Am nevoe de la voi de o idee, un sfat, un nume mai bine zis… un nume pentru lumea mea… yeap.. icerc sa-i dau un nume lumii mele.. dar se pare ca mie imi este cam greu.

Intr-o incercare de gasire a unui nume pentru lumea mea, va cer voua ajutorul, dragi prieteni.

Ca sa va ajut (sau incurc) o sa incerc o mica descriere a acestei lumi:

E o lume mare mare mare, dar totusi mica. Momentan are un singur oras mic, micut, mititel. Un oras cu strazi strampte cu sensuri unice complet aleatorii, cu copaci roz ce in loc de frunze au ganduri de bine iar in loc de fructe au stanioale de ciocolata.

Bordurile sunt inalte sau joase, ca semne de circulatie sunt cercuri verzi si cuburi negre cu piramide galbene inauntru.

Oameni sunt multi si feluriti, desenati in creioane de ceara sau din colaje de ziare prafuite de timp. Uni poarta meloane albastre iar alti monocluri roz.

Aici gasesti personaje pierdute ale imaginatiei noastre care traiesc intr-o armonie ciudata de ireala si fantasmagonica.

Zmeul cel mic si rau e casatorit cu Ileana Cosanzeana avandul ca nas pe Fat frumos din lacrima.

Cei trei muschetari sunt prieteni la catarama cu Procust si dorm regulat in pestera lui Ali Baba.

Contele de Monte Criston a renuntat la planurile de world domination si incearca sa elucideze Enigma Otiliei avandul pe Felix ca ajutor.

Porta si-a cumparat o mica tarisoara din Tanzania de unde exporta fenomene pharanormale si ursuleti de plus pentru copii capitanului Grant.

Ciorap de piele si-a vandut vechea carabina lunga si acum juaca la bursa avandu-l ca broker pe Gavrosh.

Acestea fiind spuse astept idei pentru denumirea acestei lumi, rod al imaginatiei mele si a voastre.

La buna vedere