Trollii`s Den » Nonsense Tales

The world is not the

trollii — Tue, 10 May 2011 11:14:25 +0000

niste cuvinte frumoase spuse de unul dintre personalitatile mele preferate, Queen Elizabeth II.

Happy Easter !!!

trollii — Fri, 22 Apr 2011 10:39:43 +0000

Learn to speak the Dino Language

trollii — Fri, 15 Apr 2011 13:01:00 +0000

How to read:
English > Dino

Step 1:
Rearrange vowel sounds.
A > U
E > O
I > A
O > E
U > I

Step 2:
The letter M remains the same

M = M

Step 3:
Replace the letter “Y” with an “O” – this means that the letter “Y” will not exist in this language.

Y = O

Step 4:
Rearrange the remaining letters as follows:
B > R
C > S
D > T
F > V
G > W
H > X
J > Z
K > B
L > C
N > D
P > F
Q > G
R > H
S > J
T > K
V > L
W > N
X > P
Z > Q

Step 5:

Names remain the same.

— — — — — –

Example:
Dino: Pery aj unojemo

English: Pery is awesome.

preluat de aici.

Lilith

trollii — Thu, 10 Feb 2011 12:41:43 +0000

-intra, esti asteptat.
ca intotdeauna, gandesc in liniste.
secretara era asa cum mi-o aminteam, intre doua varste, cu ochelari mari, prea ocupata de hartogariile ei pentru a da vreo importanta mie sau celor doi care m-au adus. stiam din experienta ca in spatele ochelarilor mari din os se ascunde si alceva.
am trecut de usa masiva din lemn pentru a intra intr-o cu totul alta lume. o camera spatioasa, octogonala, mobilata sumar. draperii groase si cenusii acopereau ferestrele mari. deasupra semineului era agatat un blazon stravechi, innegrit de timp si uitat de lume. luminata difuz, camera iti dadea un sentiment straniu, un sentiment de morbid.
in spatele unui mirou masiv, un omulet de-o schioapa ma fixa cu privirea. parea intruchiparea banalitatii. tuns scurt, proaspat ras, hainele de cioclu (impecabile, de altfel) si privirea lui rece ma facura sa realizez in fata cui stateam.
Ma indreptai alene spre unul dintre cele doua fotolii aflate in fata biroului si ma asezai. continuaram sa ne privim o vreme in tacere, cantarindu-ne parca intre noi puterile.
- generale, am rupt in cele din urma tacerea, sper ca realizezi ca orice mi-ai oferi nu ma intereseaza. m-am retras demult si vreau sa ramana asa.
- s-a intors, spuse omul cu o voce joasa, s-a intors si, mai ales, stie cine este.
- Leila?
o aprobare din cap fu singurul raspuns pe care l-am primit.
- stiu, mi s-a spus, tot nu sunt interesat.
- de cat timp o cunosti, ma intreba generalul in timp ce isi aprindea o tigara groasa de foi.
gandul meu incepu sa cutreiere pe poteca amintirilor, timpuri pierdute in mituri si povesti.
am cunoscut-o demult, pe cand isi spunea Lilith, femeia-demon. pe atunci era una cu dragonii, ultima din neamul ei. Un spirit liber si cutezator, neingradita de legile oamenilor ce au exilat-o si expulzat-o din universul lor, nesupusa zeilor ce nu intelegeau libertatiile ei.
dragonii o cosiderau o intrupare a batranului lup, mai batrana decat timpul si mai inteleapta decat ei. era venerata de oameni si temuta de zei.
in lungul razboi ce a urmat a fost martora la prea multe atrocitati, a vazut prea multe vieti curmate prea multe vise spulberate. cand, insa, nu a mai putut suporta durerea lumii si nici raurile de sange, a facut ce ar fi facut orice mama pentru copii ei, a platit cu imortalitatea viata celor dragi. atunci, la inceputuri, zeii s-au pierdut in ceturi iar dragonii s-au inaltat spre soare.
desi a scapat de blestemul nemuririi, i s-a interzis pacea eterna, colindand pamantul sub diferite chipuri, un suflet prea batran sa treaca dincolo, un spirit prea indurerat sa planga cu lacrimi de sange. am incercat sa ii fiu alaturi, dar niciodata nu isi amintea de mine sau de vietile ei trecute. intotdeauna, insa, a schimbat fata lumii din jurul ei. a intrat in istorie sub multe nume. Budica, Tomoe Gozen sau Anne Bonny sunt doar cateva din fetele ei.
- de prea mult timp, generale, de prea mult timp.
- stiu ce esti, Amir, spuse in timp ce isi strivea chistocul intr-o scrumiera de os. stiu de asemenea si relatia ta speciala cu ea.
- acea poveste e veche, si demult apusa.
- stiu si asta, avem insa nevoie de tine. vreau sa lupti de partea noastra in lupta ce va urma. poarta e deschisa. dar stii asta deja, stii ca se apropie ceilalti.
- generale, stii la fel de bine ca nu mai lupt de nici o parte, lupta voastra nu ma intereseaza.
- prea bine, in cazul asta iti cer o favoare. vreau sa treci pe cineva dincolo. daca tu nu vrei, atunci poate ca Lilith o sa vrea.
ironie, dulce ironie, murmur pentur mine.
- voi ati exilat-o demult, voi i-ati cerut sacrificul, pentru voi a platit secole de pribegie, fara sa-si gaseasca linistea sau pacea si acum voi va vreti inapoi protectorul. generale ma amuzi.
- ce s-a intamplat nu se poate schimba. si totusi trebuie sa treci pe cineva dincolo sau totul e pierdut pentru noi.
- imi ceri sa imi iau un ucenic, sa aleg pe cineva sa poarte in continuare povara anilor. imi cer sa las blestemul eternitatii pe umerii lui in timp ce eu imi gasesc alinarea vesnica. imi ceri sa ii las corvoada durerii si a distrugerii in timp ce uitarea ma cuprinde. imi ceri sa ii destainui calea spre pierzania sufletului in timp ce al meu isi gaseste pacea. generale, nu o sa las altuia povara mea.
dau sa ma ridic, dar vocea lui ma opreste.
- prea bine. daca tu nu vrei sa ne ajuti, exista si alte metode de a trimite pe cineva dincolo. nu atat de sigure precum bine stii.
m-am cutremurat la amintirea primei mele treceri, prea putini dintre cei neinitiati reusesc sa ajunga dincolo, aproape toti se pierd pe drum si in cele din urma bantuie intre cele doua taramuri.
- inainte de a decide daca ne oferi ajutorul tau, ar trebui sa vezi cine va pasi in necunoscut, continua el, intinzandu-mi singurul dosar de pe birou.
zambetul lui ma facu sa ma opresc asupra dosarului. nu aveam de gand sa il deschid, nu ma interesa lupta si nici ce se intampla cu ei. nu ma interesa nici soarta celui ce va incerca sa treaca. un alt nesabuit ce isi va distruge sufletul, vreun alt muritor ce vrea sa ajunga la zei. veacurile m-au facut insensibil la durerea celor care incearca astfel de trucuri. stiam ca daca va reusi sa se intoarca va fi schilod pentru vecie. mai devreme sau mai tarziu va trebui sa ma confrut cu el si sa il distrug asa cum am facut si cu altii.
privirea lui zeflemitoare si zambetul macabru ma facura sa tresar. cu infrigurare si o oarecare frica, intorc coperta. din spatele ei imi zambea un chip algelic. un umar gol si un zambet de fata, acelasi care imi bantuie visele.
ridic privirea spre omuletul din spatele biroului. stie ca m-a invins, stie ca il voi ajuta, stia din momentul in care am intrat in birou. stie ca in spatele mastilor mele se mai afla o farama de umanitate. e constient ca se joaca cu niste forte net superioare lui, dar intr-un fel spera ca ma poate controla. biet muritor.
ma indrept tacut spre usa, poate asta e pretul care trebui sa-l platesc, un pret prea mare dar, totodata, corect.
-ajutorul meu in schimbul vietii ei.
nu mai astept raspunsul lui care oricum nu ar fi venit vreodata. stiam ca e de acord. intr-un fel sau altul, ar fi obtinut ce-ar fi vrut.
inchid usa in urma mea, trec pe langa cei doi care m-au adus fara a le arunca o privire. cobor in strada, dincolo de zidurile vechii cladiri zorile tocmai ce apar. strazile par animate la ora asta matinala chiar daca ploaia inca mai uda marunt asfaltul.
privesc spre norii plumburii apoi ma avant in multime si ma las purtat de ea spre ziua de maine.
asa e corect si asa trebuie sa fie.

soho

trollii — Wed, 03 Nov 2010 00:28:22 +0000

muzica ma izbeste de cum pasesc in camera, o muzica arhaica, cunoscuta, aproape omniprezenta. gustul sarat al amintirilor imi inunda gura asemenea unei substante halucinogene ce ma transpune in alte vremuri.
perdeaua groasa de fum imi da o senzatie placuta, o senzatie linistitoare. sunt acasa.
pasesc in local cu gandurile aiurea, lasandu-mi simturile sa cutreiere libere pe covorul trecutul. aceasi masa goala cu bancile din lemn, banci incomode pe care ne cataram cu aerul fericit al exploratorilor nasatiosi de glorie si bogatie.
ma arunc cu degajarea gazdei pe locul presarat de amintiri, loc in care am gustat de atatea ori din carnea tineretii fara ca trecerea timpului omnipotent sa-mi tulbure visele.
- un ursus, te rog.
- ne pare rau, dar nu mai avem.
- o vodka si un nectar de piersici atunci.
pleaca, asa cum a venit, alta vanzatoare de vise, tacuta si rece. nu pune intrebari, desi curiozitatea i se citea pe chip. nu vrea sa intrebe ce cauta un tip de varsta mea intr-un local a carui medie de varsta e 16 ani.
cateva mese mai incolo un cuplu se cearta, se cearta pentru ca el, idiotul, a uitat de ziua ei. zambesc la cearta lor copilaroasa si inutila. un film cu acelasi decor dar alti actori mi se perinda prin fata ochilor.
cati ani au trecut de cand jucam eu rolurile lor. 20? 25? poate mai mult. aproape am uitat bucuria vorbelor spuse pe inserat, doar ca zorii sa aduca gustul fierbinte al sarutarilor tanjinte. in cele din urma s-au impacat, o floare oferita de arhicunoscutul vanzatori de plante sangerii a adus o farama de alinare in ochii si in sufletul celor doi.
zambesc la puterea extraordinara pe care o are o planta rupta, vanduta pe un pumn de monezi si oferita din dragoste. acel gest sfios, aceea roseata in obraji, acelas nod in gat si tremur al mainii il rememorez si eu. anii ce au trecut in zbor pe langa mine, amintiri si sentimentele ce le credeam uitate.
o voce ma readuce in prezent.
- ocupat ?
ma uit la ei, o copila. 16 ani? poate 17.
un tricou cu “monstri” si doua cuvinte: motorhead si sacrifice, o pereche de jeansi negri, un lant ce ii atarna greu. roscata, ochi verzi, parul tuns scurt, un zambet larg si o privire strengareasca.
el destul de comun. parul lung, prins intr-o coada de cal, un tricou negru, simplu si sec, aceasi jeansi de culoare inchisa. un zambet putin arogant si o privire de ape albastre faceau nota disconcordanta de restul echipamentului.
- nu, luati loc, murmur printre buze in timp ce sorb din pahar.
imagini ale unui alt timp mi se preumbla prin fata ochilor, alte chipuri imi zambesc de la masa plina acum de sticle de bere. alte zambete imi razbat in urechi. alti ochi ma privesc cu curiozitate, poate un pic de teama. alte buze mi se deschid cu roua promisiunilor pe ele.
O intrebare insa m-a scos dintre amintiri:
- ce muzica asculti?
i-am zambit, nici eu nu stiam de ce. intrebarea asta, cumva imi era dor de ea. nu mi-a mai fost pusa de… de data trecuta cand am fost aici… acum cati ani?
am ridicat din umeri, ascultandu-l pe copilul cu privirea de mare albastra, explica cu patos, nesat, explica simplu, jucandu-se cu cuvintele asemenea unui vultur ce se joaca cu vazduhul. acum era scena lui, piesa lui, eu nefiind alceva decat un actor grabit pe o scena care nu mai era a mea.
m-am ridicat tacut din locul plin cu amintiri, le-am multumit de prezenta cu toate ca nu cunosteam copii care mi-au adus mirosul de vise inapoi.
am iesit din local, simplu, asa cum faceam altcandva. cu zambetul pe buze, cu privirea atintita la turnul bisericii si cu gandul la lungul drum din fata.
pasii masurau acelasi bulevard, aceleasi stele zambeau enigmatic deasupra capului, aceeasi oameni ma inconjurau, de asta data, tacuti, tristi, amorfi, dar totusi acolo, prezenti in spirit.
doar un vis lipseste, dar stiu ca el va veni odata cu luna, sa-mi innoade visele si sa-mi calauzeasca pasii pe poteca noptii.
vanzatorul de iluzii sangerii rasare cu a lui petale. cumpar una, o miros pentru a simti din nou gustul buzelor ei. privesc cu nesat vraja, atingand-o cu intreaga mea fiinta.
ma asez pe o banca in fata vechiului turn, privesc spre bucata de lemn ce are scrijelite patru litere, bucata de lemn ce mi-a adus inapoi amintirile copilariei si a viselor apuse.

soho

pe usa acum inchisa atarna un lant lung si un lacat greu, nu a mai fost deschis de ani dar continua sa existe mereu in sufletul celor ce i-au trecut pragul.
- amir, te cautam, trebuie sa ma urmezi.
privesc la vocea ce-mi face inima sa tresara. prea multe clipe au trecut de la ultima despartire, prea multe veacuri s-au scurs in clepsidra timpului, prea multe lacrimi s-au pierdut in neant.
ma ridic de pe banca tacut, ating floarea cu buzele si o las in bataia unei raze de luna. se pare ca destinul m-a gasit in cele din urma.
- Leila, unde mergem ?
intreb tamp, fara sa astept vreun raspuns sau fara sa-mi pese, stiu ca e ultima mea calatorie, dincolo de ea nu e decat vesnicia stelelor si intunericul noptii.
- dincolo, si poate inapoi, imi raspunde ea soptit.
restul drumului il facem in tacere, brat la brat, asemenea a doi muritori ce pornesc spre necunoscut, o calaorie spre final.