Roscato !!!

Roscato, mi-ai intrat in creier si mie greu sa scap de imaginea ta, imi e greu sa renunt la idei, porniri, ganduri si amintiri. Esti mereu acolo, in strafundul meu, indiferent ca tastez solitar intr-o camera de sanatoriu, sau cos la mana un cort rupt sau poate alerg gol prin pamantul inca reavan, intotdeauna esti prezenta, fiecare ramura de salcam ce tremura in bataia vnatului, fiecare umbra din cartierul rau famat al marelui oras imi reaminteste de umbra ta.
Iti simt mirosul dupa ploaia de mai, iti aud pasi in vantul ce-mi agata fereastra, iti aud soaptele calde in razele de luna ce patrund alene printre gratiile inchisorii mele.
Stiu prea bine ca esti o simpla iluzie, o plasmuire a imaginatiei mele, nu am parasit salonul asta aproape niciodata. Intre cei patru pereti si 6 paturi se afla intreg universul meu. Univers populat cu monstri, cu doctori nebuni si pacienti intregi la cap. Aici e locul in care inca te vad de la fereastra, chiar daca imi amintesc inca de noaptea in care trupul iti cadea inspre abis, in timp ce spiritul se inalta mai sus decat vor ajunge muritoritori sa spere.
Roscato !!! mi-ai iesit in cale si mi-ai schimbat existenta, viata, spiritul si fiinta. Acum pot sa spun ca stiu, cunosc si vreau sa plutesc asemenea vulturilor pe curenti de aer, mai sus, mai sus, din ce in ce mai sus, intr-o incercare nesabuita de a atinge soarele si a castiga nemurirea.
Roscato, in ochi tai verzi m-am pierdut in noptile de vara, in ochii tai m-am oglindit alaturi de mare, am inceput sa iubesc intinderea de ape, valurile ce se sparg in alb de stancile milenare, in ei am recunoscut rasarituri si pustiul desertului.
Roscato, aminteste-mi cum e sa traiesti.
Domnule Trollescu, e timpul pentru medicametele dumneavoastra
si uitarea se asterne peste chipul tau etern